8:30 - 16:30

Program de lucru Luni - Vineri

0753-31.31.37

Contactează-ne!

Facebook

Google +

 

Constatare amiabilă de accident – DEZAVANTAJE

Constatare amiabilă de accident – DEZAVANTAJE

Dezavantaje:
Nu există certitudinea că unul dintre cei doi implicaţi în accident nu comitea în acel moment o infracţiune sau contravenţie (îmbibaţie alcoolică în sânge peste zero la mie, sub influenţa unor substanţe anabolizante, transportul unor bunuri furate, auto furat etc.)

Fapta nu mai este încadrată juridic prin proces verbal de contravenţie, act administrativ care rămâne definitiv dacă nu este contestat într-un termen de 15 zile.

Autorul producerii accidentului nu mai răspunde administrativ şi nu i se mai aplică sancţiunea contravenţională cuvenită (suspendarea permisului de conducere, puncte de penalizare, amendă)

Are efectul unei declaraţii comune, sub semnătură privată, asupra cauzelor şi împrejurărilor producerii accidentului în care sunt implicate cele două vehicule. Nu puteţi stabili culpa şi subsecvent răspunderea civilă delictuală.

Completarea şi semnarea formularului Constatare amiabilă de accident nu reprezintă o recunoştere a răspunderii conducătorului auto, ci un cumul de elemente şi fapte care vor contribui la soluţionarea dosarului de daună. Deci, asigurătorul celuilalt va stabili răspunderea.

În funcţie de circumstanţele producerii accidentului, asigurătorii au stabilit mai multe categorii de accidente şi modul de repartizare a răspunderii conducătorilor auto implicaţi în accident.

În anumite situaţii, acest protocol al Asigurătorilor privind Răspunderea Civilă delictuală pentru pagube produse terţilor prin accidente de vehicule contravine prevederilor Codului Rutier. Vom reveni cu un articol referitor la aceste anomalii.

Asigurătorul RCA al celuilalt te va trata ca pe un terţ, motivând că nu eşti asiguratul său, îţi va cere să-l aduci şi pe celălalt implicat în accident pentru a face reconstituirea accidentului, îşi poate rezerva dreptul legal să întreprindă investigaţii pe cont propriu într-un termen legal de 90 zile. În acest interval de timp vehiculul tău rămâne nereparat.

Constatarea amiabilă nu are rolul de a stabili „vinovăţia” în cazul producerii accidentului, acesta revenind în sarcina Asigurătorului. Scopul procedurii este obţinerea de informaţii privind cauzele şi împrejurările producerii accidentului.

Dacă faceţi constatare amiabilă şi vă este respins dosarul de daună la asigurător, nu vă puteţi întoarce la Poliţie pentru stabilirea autorului accidentului şi a culpei acestuia. Nu vă rămâne decât să reclamaţi societatea de asigurări la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, iar dacă tot nu se rezolvă nimic, să o acţionaţi în instanţă.

Aproximativ 15% din vehiculele înmatriculate în România nu au poliţă de asigurare RCA.

În concluzie: Dacă aveţi dubii este recomandat să vă adresaţi poliţiei.


Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu