8:30 - 16:30

Program de lucru Luni - Vineri

0753-31.31.37

Contactează-ne!

Facebook

Google +

 

Schimbări în legislaţia penală pentru şoferii de tractoare

Schimbări în legislaţia penală pentru şoferii de tractoare

Un proiect de modificare a Codului penal vizează, printre altele, incriminarea faptei de a conduce tractoare pe drumurile publice:
fără a avea permis de conducere pentru această categorie de vehicule;
cu numere de înmatriculare sau de înregistrare false;
fără numere de înmatriculare sau de înregistrare;
de către persoane care nu au dreptul să le conducă.

Necesitatea introducerii unei prevederi prin care să fie sancţionate penal astfel de fapte se datorează unui gol legislativ. În prezent, dispoziţiile cu privire la infracţiunile rutiere nu se aplică şi tractoarelor, astfel că unele fapte scapă nepedepsite. Acest aspect a fost sesizat şi de Curtea Constituţională şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Modificările legii penale se referă atât la tractoarele agricole, cât şi la cele forestiere. Dacă vor fi adoptate de Parlament şi vor intra în vigoare, noile dispoziţii vor incrimina următoarele fapte:

Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui tractor neînmatriculat sau neînregistrat.
Pedeapsă: amendă penală sau închisoare de la 1 la 3 ani.
Punerea în circulație sau conducerea pe drumurile publice a unui tractor cu numere false de înmatriculare sau de înregistrare.
Pedeapsă: amendă penală sau închisoare de la 1 la 5 ani.
Conducerea pe drumurile publice a unui tractor ale cărui plăcuțe de înmatriculare sau de înregistrare au fost retrase ori care a fost înmatriculat în alt stat.
Pedeapsă: amenda penală sau închisoare de la 6 luni la 2 ani.
Conducerea unui tractor pe drumurile publice fără permis.
Pedeapsă: închisoare de la 1 la 5 ani.
Conducerea unui tractor de către o persoană care are permis pentru altă categorie sau subcategorie sau de către o persoană care nu (mai) are dreptul să conducă (permisul i-a fost retras, anulat, dreptul de a conduce a fost suspendat sau pierdut definitiv).
Pedeapsă: amenda penală sau închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Acelaşi proiect de lege prevede pedeapsa cu închisoarea pentru şoferii care consumă alcool sau stupefiante între momentul în care au produs un accident auto cu victime şi momentul când le sunt recoltate probe biologice.

Actul normativ urmează să fie dezbătut şi votat în Camerele Parlamentului. Ulterior, trebuie aprobat de Preşedinţele României şi publicat în Monitorul Oficial pentru a deveni aplicabil.

VĂTĂMARE CORPORALĂ SAU DECES DIN ACCIDENT? – CONTACTEAZĂ-NE!

DESPAGUBIRI RCA S.R.L. – Partenerul tău, dacă ești victimă a unui accident rutier sau dacă cineva drag a decedat într-un accident rutier, pentru obținerea despăgubirilor corecte de la asigurătorul RCA al vinovatului

Nu sunt comentarii

Lasa un comentariu